Iz de iarnă...
S-a pierdut sub felinare
toamna cu arome vii
și un viscol pe cărare
mă repede: - Să te ții!
De prin parcuri se adună
frunze cu miros de ger,
iară cerul parcă tună
prin orașul auster.
Un miros de scorțișoară
se preumbla-n atmosfere,
de la ceștile de-aseară
odihnite-n emisfere.
Amintiri cu iz de toamnă
mă încearc-a bucura
și minunile din iarnă
mă încântă, așijderea.
Cărăruile ploioase
se vor astupa ușor
cu fulgi albi și cu angoase
izvorîte din picior.
Ceru-și schimbă lent culoarea,
norii nu il lasă-acum,
el acoperă și floarea,
roșie pe la Craciun.
Așadar, în amorțire
intră, iar, natura toată
și colinde fac vorbire
despre oameni, despre soartă.
Avem dezlegari la pește
și o mie de restricții,
dar minciuna urmărește
ale sale supoziții.
O schimbare de climat
se așează cu tristețe,
peste geamul meu cam mat
și-aburit de frunze crețe....
Roșu....21 noiembrie 2018
|